Protected by Copyscape Online Infringement Checker

Telescopul spaţial Hubble a captat imaginea celor mai îndepărtate galaxii descoperite până în prezent


Telescopul spaţial Hubble a captat imaginea celor mai îndepărtate galaxii descoperite până în prezent. Un grup de oameni de ştiinţă au prezentat zilele acestea, la reuniunea Societăţii Americane de Astronomie, o fotografie cu cele mai vechi galaxii descoperite până astăzi, realizată cu ajutorul telescopului spaţial Hubble. Acestea s-au format cu 600 până la 800 milioane de ani după Big Bang, nu au încă formă spirală şi sunt destul de mici. Profesorul de astronomie Garth Illingworth de la Universitatea din California, Santa Cruz, afirmă că masa acestora este de mai puţin de 1% din cea a Căii Lactee, iar dimensiunile lor abia dacă ating 5%. Totodată, acestea sunt populate de stele foarte tinere, cu vârsta de 300 milioane de ani şi nu conţin încă multe metale grele. Această descoperire împinge limita universului observabil până la aproximativ 13,1 miliarde de ani, ducându-ne şi mai aproape de Big Bang.
Mai multe detalii puteţi găsi în Science Magazine şi în Physorg.com.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu